Ministerul Economiei: Plăcintă dobrogeană, reţetă românească de tradiţie recunoscută la nivel european

379
Ministerul Economiei: Plăcintă dobrogeană, reţetă românească de tradiţie recunoscută la nivel european - 1-1715337322.jpg

Articole de la același autor

La nivelul Uniunii Europene, există un sistem de indicații geografice care permit consumatorilor să aibă încredere și să distingă produsele de calitate, ajutând, de asemenea, producătorii în comercializarea lor. România are 13 astfel de produse recunoscute la nivel european, protecția indicațiilor geografice are impact economic și cultural pentru comunitățile locale, deoarece susțin dezvoltarea economică a acelor comunități și creează oportunități de muncă.

Produs de patiserie din regiunea Dobrogea, Plăcinta dobrogeană este al 11-lea produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european. Reputația produsului se datorează modului de preparare și dovezilor istorice privind vechimea și notorietatea sa.

„Plăcinta dobrogeană se prepară cu foi de aluat întinse și umplute cu brânză telemea sărată, amestecată cu caș și cu ouă. Foile de aluat umplute se rulează, se încrețesc și se aranjează în formă de spirală în tăvi rotunde. Produsul final are un gust sărat datorat amestecului de brânză telemea, caș, ouă și iaurt. În secțiune, se observă straturile alternative de umplutură de brânză de culoare alb-gălbuie și foile de aluat.

Plăcinta dobrogeană se comercializează în trei moduri: coaptă, întreagă sau tăiată în bucăți și cântărită în momentul vânzării; precoaptă congelată; crudă congelată”, au explicat reprezentanţii Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Aria geografică în care se poate obține produsul înregistrat „Plăcintă dobrogeană - IGP” cu respectarea legislației specifice pe sisteme de calitate europene este constituită din două zone administrative: județele Tulcea și Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0365 secunde